
Guvernul României a aprobat, miercuri, inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei privind ajutoarele pentru plata facturilor energetice.
Inițiativa vizează persoanele care se află în risc de sărăcie energetică, iar conform noilor reglementări acestea vor primi ajutoare inclusive pentru luna iulie a acestui an. Consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică.
Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin.
Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.