Discuțiile au avut loc în cadrul unui grup de lucru dedicat reinserției sociale, organizat de Serviciul de Probațiune Suceava și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, cu sprijinul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”.
Un element important al întâlnirii a fost faptul că la discuții au participat și persoane condamnate care au trecut prin programe corecționale în penitenciar sau în cadrul serviciului de probațiune. Experiența lor a fost pusă alături de perspectiva specialiștilor, pentru a identifica problemele care apar în procesul de revenire în societate.
Participanții au vorbit despre programele prin care persoanele condamnate sunt sprijinite să își schimbe comportamentul, despre accesul la servicii din comunitate și despre colaborarea dintre instituțiile care au un rol în executarea pedepselor și măsurilor neprivative de libertate.
Obiectivul este ca sancțiunea să nu însemne doar executarea unei obligații stabilite de instanță, ci și pregătirea persoanei pentru întoarcerea în societate. Potrivit Serviciului de Probațiune, una dintre mize este reducerea riscului de recidivă și, implicit, creșterea siguranței comunității.
Întâlnirea de la Suceava a fost organizată în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, campanie desfășurată în perioada 21-25 septembrie, sub coordonarea IPJ Suceava.






