Grav accident rutier, joi dimineață, la ieșirea din municipiul Botoșani, pe drumul spre Săveni. Două persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a oprit pe câmp. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu autospeciale de descarcerare și stingere, dar și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Pasagerul, un tânăr de 23 de ani, a fost găsit încarcerat pe scaunul din dreapta, iar șoferul, în vârstă de 29 de ani, era în afara mașinii, rănit și semiconștient. Ambele victime au fost extrase și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu. ISU Botoșani reamintește șoferilor să manifeste prudență și să respecte regulile de circulație.