
Microbuzul în care se aflau 15 persoane s-a răsturnat în Pașcani, în zona pasarelei. Zona este periculoasă din cauza curbei, iar cel mai probabil șoferul a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive.
O cameră de bord a surprins momentul în care microbuzul se răstoarnă, iar în imagini se observă cum ceilalți participanți la trafic încearcă să evite impactul. Microbuzul s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar potrivit ISU Iași, toate cele 15 persoane aflate în vehicul au reușit să iasă până la sosirea echipajelor de salvare.
Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit în accident. Două femei au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite. Oamenii legii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cum s-a produs accidentul și din ce cauză șoferul a pierdut controlul volanului.