Antena 3 Suceava Actualitate ACET a lăsat din nou mai multe zone din municipiul Suceava fără apă, din cauza unor avarii

ACET a lăsat din nou mai multe zone din municipiul Suceava fără apă, din cauza unor avarii

Apa potabilă nu mai curge la robinetele locuitorilor de pe mai multe străzi din municipiul Suceava, după apariția unor noi avarii la rețeaua de alimentare. Problemele afectează mai multe zone ale orașului, iar locuitorii se confruntă, din nou, cu disconfortul cauzat de lipsa apei curente.

ACET a lăsat din nou mai multe zone din municipiul Suceava fără apă, din cauza unor avarii
de Andrei Munteanu    |    19 Iun 2025   •   10:35

Angajații companiei ACET au revenit pe străzile Sucevei pentru a remedia noi avarii apărute la rețeaua de apă potabilă din municipiu. Din păcate, disconfortul creat este resimțit direct de locuitori, care se trezesc, din nou, cu robinetele uscate. Problema nu este una izolată, ci face parte dintr-un șir de întreruperi frecvente, cauzate în mare parte de infrastructura veche și degradată. 

De data aceasta, avaria i-a afectat pe oamenii de pe străzile: Cetății, Alexandru cel Bun de la intersecția cu str. Ștefan Dracinschi până la intersecția cu str. Ștefan Tomșa, Ștefan Tomșa, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu, 22 Decembrie, Nicolae Bălcescu.

Potrivit informațiilor publicate de firma ACET, în secțiunea „Avarii/Lucrări accidentale” de pe site-ul oficial, furnizarea apei potabile ar urma să fie reluată începând cu ora 15:00.

 

Iulius Mall

x close