
Ambulanța aflată în misiune transporta un pacient din Vatra Dornei către Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
La intrarea în Gura Humorului, o șoferiță nu a acordat prioritate ambulanței la intrarea pe drumul principal. Șoferul aflat la volanul autospecialei a încercat să evite coliziunea, precum și impactul cu un TIR care circula pe același sens de mers. Experiența șoferului de TIR s-a dovedit a fi salvatoare.



Bărbatul a tras de volan pentru a evita impactul, iar ambulanța a fost doar atinsă de TIR. Tot ca prin minune, nimeni nu a fost rănit, iar incidentul s-a soldat doar cu avarii majore. Ambulanța implicată a fost scoasă din funcțiune, iar pentru transportul pacientului, o altă ambulanță a fost trimisă la fața locului.
Pe DN 17, traficul a fost blocat timp de mai multe ore, pe durata intervenției echipajelor de salvare și a măsurătorilor efectuate de polițiști.