Andrei Gafița, legitimat în prezent la clubul CSM Unirea Alba Iulia, și-a început cariera în atletism la vârsta de la vârsta de 11 ani la CSM Suceava, club pentru care a activat 14 ani, timp în care a obținut nenumărate medalii naționale și internaționale, participări la campionate europene, mondiale și jocuri francofone.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Cel mai important rezultat pe care l-a obținut este recordul național stabilit la Campionatul European de juniori la proba de 10 km marș, record care încă nu a fost bătut de vreun alt sportiv. Recent, a devenit vicecampion național și a obținut medalia de argint la Campionatul Național de 10km marș la categoria Seniori individual.
Acest rezultat remarcabil marchează a doua medalie națională pentru Gafița în acest an. În februarie 2024, acesta a obținut medalia de bronz la campionatul național de 20km marș de iarnă. Performanțele din acest an sunt cu atât mai impresionante cu cât Andrei a reușit să urce pe podiumul național pentru al 14-lea an consecutiv.
Pentru atletul suceveaen urmează campionatul național de 20.000m marș desfășurat la Cluj-Napoca în data de 29 iunie.