Antena 3 Suceava Actualitate Apel umanitar făcut de părintele Alexandru Lungu pentru salvarea celor doi copii ai familie Voinea

Apel umanitar făcut de părintele Alexandru Lungu pentru salvarea celor doi copii ai familie Voinea

Preotul Alexandru Lungu din Fălticeni face un apel umanitar pentru a salva doi copii. Un tată și cei trei copii ai săi cer ajutorul oamenilor pentru a putea achita factura unui tratament extrem de costisitor pentru cei doi.

Apel umanitar făcut de părintele Alexandru Lungu pentru salvarea celor doi copii ai familie Voinea
de Andrei Munteanu    |    26 Aug 2024   •   19:27

Preotul Alexandru Lungu din Fălticeni face un apel umanitar la toți oamenii, pentru a ajuta familia Voinea, ai căror copii suferă de o boală genetică rară. 

Cei doi copii ai familiei, Mario și Medeea, sunt sub tratament, iar costurile acestuia sunt prea mari pentru a putea fi suportate de către părinți. Aceștia trebuie să plătească factura în patru zile, iar suma necesară ajunge la aproximativ 80.000 de euro. 

 

Tratamentul nu poate fi amânat iar acesta este șansa la viață pentru cele două suflete. 

 

   ,,Vreau să-mi țin promisiunea față de un tată disperat, care în 4 zile, dacă nu ne adunăm cât mai mulți posibil și facem front comun,  riscă să nu poată să-și ajute ambii copii,  ce suferă de o boală genetică atât de rară,  încât doar 13 cazuri, cu tot cu cei doi copii ai săi,  există în această lume. În 3 luni aproximativ,  a adunat 1,1 milioane de euro. 44.000 de donații.  Printre aceste mii sunteți mulți de pe această pagină. Îi mai lipsesc undeva la 80.000 de euro ca să poată să plătească factura în 4 zile.  Nu există posibilitatea amânării,  fiind un tratament experimental și nici nu își poată imagina că poate eșua la final,  acum când mai are atât de puțin. Puțin în comparație cu cât a fost. 80.000 de euro sunt mulți bani, dar dacă cei mai mulți de pe această pagină donează un 1 sau 2 euro(știu că mulți o vor face ), mâine putem scrie, la această oră,  faptul că am mai salvat 2 suflete. Mario și Medeea au nevoie de noi. Vlad și Mădălina Voinea, au nevoie de toți. Haideți să facem încă o minune împreună. Împreună putem schimba lumea!

 

  PS: Și vă mai rog ceva. Haideți să îl transformăm în cel mai viral strigăt de ajutor!Sus inima!

 

Să strigăm cu toții, În curând, că am REUȘIT!

a transmis pe pagina sa de Facebook părintele Alexandru Lungu! 

Conturi în care puteți dona: 

 

IBAN: RO55INGB0000999911076448    EURO

IBAN: RO80INGB0000999911066686    LEI

Titular conturi: Voinea Vlad Adrian

Revolut :0748802353/@vladadehnm 

BT Pay: 0748802353 

Paypal:  https://www.paypal.com/paypalme/vlad9206

Gofoundme: https://gofund.me/4a7e9e92

x close