Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, marchează un secol de tradiție și excelență în educația militară românească. Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființare, evenimentul a fost celebrat printr-un ceremonial deosebit, în care apelul solemn al promoțiilor a transmis emoția și mândria celor care au ales să servească patria.
Ceremonia, încărcată de simboluri și respect, a adus împreună generații de elevi, absolvenți și cadre militare într-o atmosferă solemnă și plină de emoție. Printre luminile făcliilor, glasul tinerilor care au intonat imnul național al României a răsunat puternic, în timp ce fanfara militară a adăugat o notă de măreție momentului festiv. În fața celor prezenți, emoția și devotamentul față de țară s-au simțit la fiecare pas.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Ceremonialul s-a încheiat cu un recital impresionant susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu,” care a adus un omagiu tradițiilor românești și a încununat seara aniversară cu ritmuri autentice și aplauze entuziaste. Publicul prezent, impresionat și emoționat, a simțit încă o dată puterea unei istorii de 100 de ani, însuflețită de tinerii militari de astăzi.