Antena 3 Suceava Actualitate Arhiepiscopia Sucevei: Bilanțul anului 2025

Arhiepiscopia Sucevei: Bilanțul anului 2025

Sub ocrotirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a prezentat bilanțul activității din anul 2025, un an marcat de proiecte sociale ample, investiții de peste 34 de milioane de euro și o colaborare strânsă între Biserică, autorități și comunitate. Raportul a fost analizat și aprobat în cadrul Adunării Eparhiale, desfășurate la Centrul Eparhial din Suceava.

de Daniela Năsui    |    02 Feb 2026   •   14:42

Sprijin pentru comunități vulnerabile, investiții de zeci de milioane de euro și sute de proiecte pastorale și educaționale – sunt reperele anului 2025 în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Activitatea desfășurată anul trecut a fost prezentată oficial în cadrul Adunării Eparhiale, organizată la finalul lunii ianuarie, la Centrul Eparhial din Suceava. Evenimentul a debutat cu slujba de Te-Deum, săvârșită la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, subliniind dimensiunea spirituală a bilanțului administrativ. În continuare, membrii Adunării Eparhiale au analizat rapoartele de activitate ale celor cinci comisii statutare și au vizionat filmul documentar „2025 – Retrospectiva unei împreună-lucrări în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților”. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a subliniat că reperele activității din anul 2025 au fost responsabilitatea și buna chivernisire:

Potrivit raportului prezentat, Arhiepiscopia a derulat proiecte sociale ample, sprijinind copii, vârstnici și persoane vulnerabile, inclusiv în zonele afectate de inundațiile din Broșteni, unde au fost construite două locuințe și reabilitate alte trei. Totodată, au fost accesate finanțări europene și guvernamentale în valoare de 34,5 milioane de euro, destinate patrimoniului, proiectelor sociale și investițiilor în energie verde. La nivel educațional și cultural, au continuat parteneriatele cu școlile, proiectele catehetice, taberele pentru copii și tineri, precum și organizarea de simpozioane, conferințe și evenimente editoriale.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a apreciat colaborarea instituțională:

La rândul său, prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a vorbit despre impactul concret al activităților sociale:

Evaluarea activității nu este doar un exercițiu contabil, ci unul și de responsabilitate spirituală:

Raportul de activitate pentru anul 2025 a fost votat și aprobat în unanimitate, marcând încheierea unui an intens de lucrare pastorală, administrativă și socială, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Iulius Mall

x close