
Polițiștii suceveni au identificat în timp record autorii mesajului antisemit scris cu vopsea pe peretele unui bloc din centrul municipiului Suceava. În urma investigațiilor s-a constatat că suspecți sunt doi frați cu vârste de 17 și 19 ani, din localitate.
Polițiștii au constatat că cei doi tineri au mai inscripționat și pereții altor imobile cu mesaje vulgare, dar fără caracter antisemit, precum și câteva tomberoane de gunoi. Marți seară, locuința celor doi frați a fost percheziționată de polițiști. În cadrul percheziției au fost ridicate mai multe obiecte vestimentare purtate de suspecți în seara săvârșirii faptelor, fiind ridicate și alte bunuri care interesează cauza.
Ulterior, cei doi frați au fost audiați la sediul Poliției municipiului Suceava. Cei doi au recunoscut realizarea inscripționării antisemite, precum și a altor inscripționări care nu au un astfel de caracter, declarând că toate mesajele au conexiuni cu anumite jocuri virtuale și on-line, fără nicio conotație infracțională intenționată și fără vreo conexiune cu ideologii antisemite sau cu influența unor terțe persoane sau entități.
De asemenea, cei doi au declarat că nu au realizat dimensiunea infracțională a gestului lor cu caracter teribilist. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în Legile speciale privind manifestările antisemite și privind interzicerea mesajelor cu caracter xenofob.