Alarma a fost dată după ce cabina unui autocamion aflat în incinta unei societăți comerciale a luat foc. La fața locului au ajuns patru autospeciale de stingere de la Detașamentul Fălticeni și de la serviciile voluntare din Râșca și Bogdănești, alături de o ambulanță SMURD.
Echipele de intervenție au găsit flăcările manifestându-se violent la nivelul cabinei. Exista un risc ridicat ca focul să cuprindă rapid cei 32 de metri cubi de lemn din remorcă și întregul ansamblu auto. Pompierii au reușit să limiteze focarul și au lichidat incendiul în jurul orei 22:00.
Deși cabina a fost distrusă complet și actele vehiculului au ars, restul autocamionului și materialul lemnos au fost salvate. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Primele cercetări arată că focul a pornit de la un scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.







