
Pe Lotul 2, Domnești-Târg – Răcăciuni, constructorul a început asternerea stratului de legătură, așa-numitul binder, în zona kilometrului 38, între pasajul de la Domnești-Târg și podul peste Trotuș, din apropierea municipiului Adjud. Mobilizarea pe șantier este una consistentă: două truse de așternere a mixturilor asfaltice, șase cilindri compactori, aproximativ 40 de autobasculante și echipe întregi de muncitori lucrează la foc continuu. Lotul 2 al Autostrăzii A7 are o lungime de aproape 39 de kilometri, iar lucrările au început în mai 2023. Până acum, stadiul fizic al execuției a ajuns la 55%. Contractul, în valoare de peste 2,4 miliarde de lei fără TVA, este finanțat din fonduri europene, prin PNRR.
Pe lângă așternerea și compactarea mixturilor asfaltice la Domnești-Târg, constructorul execută lucrări de stabilizare cu praf de ciment pe sectorul Sascut – Răcăciuni. Autostrada A7 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, asigurând legătura pe coridorul principal nord-sud al Moldovei.