Antena 3 Suceava Actualitate Autoturism scăpat de sub control, proiectat în curtea unor fălticeneni

Autoturism scăpat de sub control, proiectat în curtea unor fălticeneni

Duminică seara, un șofer a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, iar mașina a provocat pagube în curtea unor localnici. Incidentul a avut loc pe o stradă din municipiul Fălticeni, aproape de miezul nopții.

Autoturism scăpat de sub control, proiectat în curtea unor fălticeneni
de Andrei Munteanu    |    30 Mar 2025   •   23:43

Autoturismul a scăpat de sub control din motive încă necunoscute și s-a izbit puternic de o țeavă de gaz, pe care a rupt-o, ajungând apoi în curtea unor fălticeneni. Impactul s-a produs pe strada Ion Creangă din Fălticeni, iar accidentul a provocat avarii majore atât asupra proprietății localnicilor, cât și la rețeaua de gaz.

La fața locului au ajuns polițiștii, precum și o echipă specializată în tractări, pentru a ridica mașina avariată din curtea oamenilor. De asemenea, o echipă a firmei de furnizare a gazului a intervenit pentru a evalua pagubele și a remedia problemele cauzate de impact.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Mașina era condusă de un tânăr de doar 18 ani. Băiatul era începător, iar polițiștii i-au suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile și l-au sancționat cu suma de 1.215 lei.

Știre în curs de actualizare...

Iulius Mall

x close