Antena 3 Suceava Actualitate Burse doar pentru studenții la zi, pe locuri bugetate

Burse doar pentru studenții la zi, pe locuri bugetate

Studenții au de suferit în urma noilor măsuri fiscal-bugetare ce vizează și modul de acordare a burselor universitare. Conform noilor reglementări, doar studenții care sunt la zi și la buget vor putea beneficia de burse începând cu noul an universitar.

de Daniela Năsui    |    05 Aug 2025   •   11:49

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial noile prevederi privind acordarea burselor pentru studenții din învățământul superior de stat. Potrivit ordinului, bursele se acordă exclusiv studenților înmatriculați la programe cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat.

Bursele de performanță se acordă începând cu anul al doilea de studii și doar dacă instituția de învățământ recunoaște performanțele obținute, însă nu pot fi acordate după finalizarea studiilor, iar bursele sociale pot fi acordate până la împlinirea vârstei de 35 de ani, tot pentru studenții la zi, pe locuri bugetate.

Statul va aloca lunar pentru burse și protecție socială echivalentul a 10% din salariul minim net pe economie, pentru fiecare student eligibil. Acordarea burselor încetează dacă studentul nu îndeplinește criteriile de promovabilitate stabilite de universitate.

Iulius Mall

x close