Joi, 5 septembrie începând cu ora 19:00, centrul municipiului Suceava va găzdui cea de-a XI-a ediție a evenimentului cultural „Simfonii de Toamnă”
Pe scenă vor evolua artiștii orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Cristian Spătaru.
Un moment deosebit al serii îl va reprezenta recitalul sopranei Valentina Naforniță, acompaniată de tenorul Dumitru Mîțu, ambii din Republica Moldova. În deschiderea spectacolului, publicul va avea ocazia să o asculte pe Paula Seling, una dintre cele mai apreciate voci din România.
Evenimentul va fi prezentat de Cătălina Bălăceanu, o prezență constantă la „Simfoniile de Toamnă”, și de Cătălin Anchidin, un nume important în comunicarea de film din România.
Accesul în zona cu peste 6.000 de scaune, amplasată pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, se va face de la ora 18:00, pe bază de invitație. Organizatorii promit o seară elegantă, plină de muzică și lumină, dedicată comunității sucevene.