
În funcție de solicitările de trafic, suplimentăm operativ vagoanele celor mai solicitate trenuri, spre și dinspre centrele de pelerinaj și către litoral, pentru evenimentele dedicate Zilei Marinei, transmit reprezentanții CFR Călători.
Informare CFR Călători
- Pentru pelerinii care merg la Cacica, un tren special va pleca din Iași, vineri, 15 august, și va ajunge în Suceava la ora 9:52, continuând apoi către Cacica. Două trenuri vor asigura și întoarcerea.
- Pe ruta Suceava – Putna, capacitatea de transport va fi dublată. Trenul de dimineață pleacă la 6:50, iar returul din Putna este programat la 13:56.
„Verificăm tehnic toate vehiculele înainte de plecare și depunem eforturi să menținem instalațiile de climatizare funcționale. Totuși, la temperaturi de peste 35 de grade, răcirea poate fi mai puțin eficientă”, mai transmit reprezentanții CFR Călători.
Compania recomandă achiziția biletelor în avans și alegerea trenurilor din întreaga ofertă zilnică, nu doar pe cele din orele de vârf. Biletele pot fi cumpărate online, chiar până la ora plecării, în limita locurilor disponibile.