În zona de responsabilitate a SDN Suceava, carosabilul este umed sau cu zăpadă apoasă de până la un centimetru. Echipele de deszăpezire au acționat pe toate sectoarele de drum, folosind 42 de utilaje și împrăștiind 300 de tone de material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului.
Pe sectoarele din administrarea SDN Câmpulung Moldovenesc, stratul de zăpadă frământată a atins între 0 și 2 centimetri. Traficul s-a desfășurat cu dificultate pe DN 17B, DN 17A și DN 17, unde mai mulți arbori au căzut pe carosabil din cauza greutății zăpezii. Peste 210 tone de sare au fost împrăștiate, iar intervențiile continuă cu 22 de utilaje dotate cu lamă și răspânditor.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Vremea severă va continua, iar drumarii rămân în alertă.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹