
Senatorul Titus Corlățean a anunțat luni, într-un mesaj publicat pe Facebook, că se retrage din competiția internă pentru funcția de președinte al PSD. Acesta a explicat că proiectul său pentru reînnoirea partidului „nu este fezabil”, invocând lipsa de curaj și de dorință de reformă în rândul social-democraților.
„Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este, din păcate, fezabil. Am intrat în această competiţie cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranţa acestui partid. Dar realitatea e alta”, a scris Corlățean.
El a criticat dur atmosfera internă din partid, spunând că „PSD a devenit un spaţiu dominat de tranzacţii, frici şi calcule personale” și că „nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorinţă de reformă”. Totodată, a mulțumit colegilor care l-au susținut, printre care Robert Cazanciuc și Constantin Toma, precizând că a evitat să menționeze alte nume „pentru a evita anumite repercusiuni”.
„Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condiţiile actuale, proiectul meu nu este posibil. Închei acest drum după 24 de ani de loialitate faţă de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcţie. Şi merităm mai mult”, a adăugat senatorul.
Retragerea sa survine cu puțin timp înainte de congresul PSD, iar în urma deciziei, actualul președinte interimar Sorin Grindeanu rămâne singurul candidat la șefia partidului. Consiliul Politic Național al PSD se reunește chiar luni pentru a stabili data Congresului.