Comisia de Disciplină a Federației Române de Handbal (FRH) a decis ca echipa CSU Suceava să joace următoarele cinci meciuri de acasă fără spectatori. Clubul a făcut apel la această decizie, dar, în așteptarea unui răspuns oficial, a cerut să permită accesul copiilor de până la 14 ani în tribunele sălii „Dumitru Bernicu”, pentru a promova handbalul în rândul copiilor și tinerilor. Din păcate pentru echipa suceveană, cererea a fost respinsă.
Mi se pare injust această decizie de a participa fără copii, în special datorită faptului că Federația Română de Handbal ne consideră recidiviști, iar la noi nu au mai fost probleme în ceea ce privește publicul de la Suceava. Considerăm că avem un public civilizat și cunoscător de handbal, iar în cei 22 de ani de existență a clubului nostru universitar, n-au mai fost probleme de această natură la Suceava.
Sperăm ca la apelul făcut de către noi să primim o reducere a acestei suspendări. Cinci etape mi se pare foarte mult din cauza unui singur spectator, publicul nostru de la Suceava să fie privat pe așa o perioadă lungă de timp de a vedea live meciuri de handball. Noi oricum considerăm că este un minus că nu jucăm cu spectatori.
Acum echipa trebuie să treacă peste asta, noi am discutat cu jucătorii, vom face tot posibilul să trecem peste acest impediment și să ne facem treaba cât putem de bine iar și să scoatem maxim din ce putem din meciurile de pe teren propriu. cât putem de bine, iar și să scoatem maxim din ce putem din meciurile de pe teren propriu.
a transmis directorul CSU Suceava, Iulian Andrei.
Prezența copiilor la meciurile sportive nu doar că aduce beneficii cluburilor și echipelor sportive, ci contribuie și la dezvoltarea socială, educativă și morală a tinerilor, precum și la consolidarea unei culturi sănătoase a sportului în comunitate.