Antena 3 Suceava Actualitate Dar spre înviere: Bucurie pentru 1000 de suflete

Dar spre înviere: Bucurie pentru 1000 de suflete

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, începe cea de-a șasea ediție a campaniei filantropice „DAR spre Înviere”, o inițiativă prin care 1.000 de copii din familii greu încercate și vârstnici singuri vor primi sprijin pentru a întâmpina Sfintele Paști cu masa așezată și cu inima mângâiată. Desfășurată în perioada 18 februarie – 3 aprilie, campania este un apel la solidaritate și la iubire concretă față de cei mai vulnerabili dintre noi.

de Daniela Năsui    |    23 Feb 2026   •   11:11

În pragul Postului Mare și al drumului spre Înviere, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților lansează o nouă chemare la solidaritate. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, începe cea de-a șasea ediție a campaniei filantropice „DAR spre Înviere”. Desfășurată între 18 februarie și 3 aprilie, campania își propune să ajungă la 1.000 de persoane – copii din familii greu încercate și vârstnici rămași singuri, pentru care sărbătoarea Paștelui nu înseamnă întotdeauna bucurie, ci grija zilei de mâine.

„DAR” înseamnă dăruiește, ajută, roagă-te – trei cuvinte simple, care devin punți între oameni. Fiecare pachet oferit, în valoare de 250 de lei, va conține alimente specifice sărbătorilor pascale, astfel încât cei aflați în nevoie să poată întâmpina Sfintele Paști cu masa pregătită și cu inima mai ușoară. Dincolo de ajutorul material, campania aduce un mesaj profund: nimeni nu trebuie să fie uitat. Într-o lume grăbită, grija față de cei mai vulnerabili rămâne cea mai sinceră formă de credință.

Cei care doresc să se alăture acestei inițiative pot face donații în conturile Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu mențiunea „DAR”.

Pentru mulți dintre noi, Paștele înseamnă tradiție și familie. Pentru alții, poate însemna speranță – dacă alegem să fim împreună, cu inimile deschise.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

x close