O anchetă amplă este în desfășurare la Suceava, unde procurorii DNA investighează suspiciuni de luare de mită la Garda Forestieră. Ieri au avut loc percheziții în casele a cinci angajați ai instituției și la sediul acesteia, de unde au fost ridicate documente importante.
Până acum, unul dintre angajați a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de 14 acte de luare de mită. Anchetatorii susțin că acesta ar fi primit sume cuprinse între câteva sute și câteva mii de lei pentru a închide ochii la nereguli în activitățile legate de lemn – de la tăiere și transport, până la prelucrare și vânzare.
În total, anchetatorii au efectuat 22 de percheziții, atât la sediile unor firme, cât și la locuințele unor persoane fizice, pentru a strânge dovezi. Ancheta continuă, iar audierile sunt în plină desfășurare și astăzi.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹