Oamenii legii au descoperit și confiscat cantități importante de droguri, inclusiv 3-CMC și 2MMC, substanțe interzise, precum și peste 14.000 de pliculețe autosigilante. În urma perchezițiilor, un bărbat de 44 de ani și o femeie de 31 de ani au fost reținuți și sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive.
Autoritățile au sesizat astăzi judecătorul de drepturi și libertăți, cu propunerea de arestare preventivă. Facem precizarea că cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor SAS și al jandarmilor.