
Micuți, dar hotărâți, elevii din Voitinel s-au alăturat silvicultorilor de la Ocolul Silvic Marginea într-o misiune cu impact pe termen lung: plantarea de puieți forestieri.
Împreună cu colegi din Rădăuți, Marginea și Vicovu de Jos, copiii au pus în pământ puieți de brad, larice, paltin de munte și frasin, sub îndrumarea specialiștilor. Pentru mulți dintre elevii din Voitinel, a fost prima lecție practică de ecologie, în mijlocul naturii, cu sapa în mână și rădăcina de viitor în față.



Acțiunea a avut și un rol educativ, fiind parte din campania de împăduriri de primăvară derulată de Direcția Silvică Suceava, prin Ocolul Silvic Marginea.
În această campanie, vor fi împădurite și completate suprafețe însumând aproape 50 de hectare, unde vor fi plantați aproximativ 235.000 de puieți forestieri.
La nivel național, Romsilva și-a propus să regenereze aproape 8.000 de hectare, dintre care peste 2.600 prin lucrări de împădurire. În ultimii cinci ani, au fost plantați peste 130 de milioane de puieți, iar pădurile României continuă să crească, la propriu, cu fiecare astfel de gest.