Antena 3 Suceava Actualitate Facultatea de Medicină, deschisă alături de numeroși studenți și oficialități

Facultatea de Medicină, deschisă alături de numeroși studenți și oficialități

Zi istorică pentru mediul academic sucevean, unde facultatea de medicină și-a primit cu căldură studenții. Numeroase cadre didactice, alături de oficialități din mediul sucevean, dar și de studenții boboci, au luat parte la festivitatea de deschidere a Facultății de Mericina și Științe Biologice din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava.

Facultatea de Medicină, deschisă alături de numeroși studenți și oficialități
de Andrei Munteanu    |    30 Sep 2024   •   14:13

Să demonstrați motivație și interes pentru cunoaștere și profesie. Conștiințele voastre depinde succesul vostru, al nostru,

de instituție și o societate mai sănătoasă. Să nu uitați obligațiile ca student, ca specialist și ca cepețean,

să fiți critici, însă să fiți și autocritici. Și astfel progresăm. Să nu acceptați situația de fapt, așa cum sunt lucrurile,

să perseverați, să asfilați la mai bine, să oferiți soluții, să s-amnționați de eficiențele indiferente, să fiți activi, să fiți intransigenți, să cereți standarde ridicate,

să vă implicați și nu numai să clicați, îmbrățișați diferențele dintre voi, ele le fac mai puternici. 

le-a transmis studenților  prof. univ. dr. Mihai Covașă, Decan Facultatea de Medicină și Științe Biologice.

 

Aproape 900 de studenți sunt norocosii care au început studiile la facultatea de medicină.

Conducerea universității a povestit celor prezenți evoluția facultății de medicină, care a reușit ca din 2012 până acum, să dezvolte numeroase programe de studiu.

Mi-aduc aminte că aveam laboratorul lângă dumnealui și mi-a zis Mihai, vină un pic aici, că e un profesor din Statele Unite, hai să vedem dacă putem să dezvoltăm programe de sănătate la Suceava și în jurul domnului profesor și a domnului rector Graur, sigur, ne- am unit mai mulți, poate nu cu prea multe competențe în domeniu, dar cu dăruirea de a atrage oameni competențe în domeniu, de a atrage finanțări.

Pentru că, din nou, ceea ce vedeți aici este o infrastructură deosebită. Este o infrastructură dezvoltată de-a lungul timpului, cu milioane de euro. O infrastructură pe care ne, prin comisie de autorizare din partea a acestui, au apreciat-o.

a spus prof.dr.univ Mihai Dimian, rector Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

 

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își propune să dezvolte în continuare programe de medicină și să sprijine inclusiv spitalele din regiunea Moldovei.

x close