
Manifestarea a debutat cu tradiționala paradă a formațiilor participante, care s-a desfășurat pe un traseu nou, pentru a evita aglomerarea traficului. Începând cu ora 11:00, parada a pornit de pe strada Curtea Domnească și a ajuns în centrul municipiului Suceava, traversând străzile Ștefan cel Mare, Vasile Bumbac și Republicii.




Peste 38 de formații din județul Suceava, dar și din Iași și Republica Moldova, au oferit publicului un spectacol de datini, colinde și costume tradiționale, ce a continuat pe scenă de la ora 13:00. Evenimentul a fost deschis de alaiul urătorilor de la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”.
Acest festival este o oportunitate de a arăta lumii întregi cât de frumoase, autentice și diversificate sunt datinile și obiceiurile noastre. Invit pe toată lumea să ni se alăture și să celebreze alături de noi moștenirea culturală a Bucovinei.
a transmis Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.