Antena 3 Suceava Actualitate Fetiță de 8 ani, lovită mortal la Mălini

Fetiță de 8 ani, lovită mortal la Mălini

Tragedie, sâmbătă după-amiază, pe un drum județean din comuna Mălini, județul Suceava. O fetiță de 8 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o mașină.

de Daniela Năsui    |    11 Aug 2025   •   12:20

Accidentul s-a produs în jurul orei 17:00, pe DJ 209B. Potrivit poliției, minora ar fi traversat printr-un loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din satul Poiana Mărului.

Impactul a fost puternic, iar copilul a fost proiectat pe carosabil. Echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului, însă nu au mai putut salva viața fetei. Șoferul nu consumase alcool, avea permis valabil, iar mașina îndeplinea toate condițiile tehnice.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Iulius Mall

x close