
Pompierii suceveni s-au luptat cu flăcările care au izbucnit într-o gospodărie din Iaslovăț. Cinci autospeciale au fost prezente la incendiul violent care a cuprins acoperișul casei, afectând podul, dar și două camere ale locuinței. De asemenea, flăcările au mistuit acoperișul bucătăriei de vară și al magaziei de lemne.
Intervenția pompierilor s-a făcut cu cinci autospeciale de stingere, dar și lucrătorii serviciilor voluntare din Iaslovăț, Milișăuți și Arbore.
Din fericire incidentul tragic nu a implicat victime, fiind vorba doar de pagube materiale. Totodată pompierii au reușit să salveze anexe alăturate, precum și locuința învecinată aflată la mica distanță de casa cuprinsă de flăcări.

