Antena 3 Suceava Actualitate Flagrant în Dorohoi - tânăr prins după ce a furat un laptop

Flagrant în Dorohoi - tânăr prins după ce a furat un laptop

Polițiștii din Dorohoi au prins în flagrant un tânăr de 18 ani, bănuit că ar fi comandat produse electronice online și le-ar fi sustras din punctele de ridicare personală fără a plăti. În noaptea de 11 spre 12 martie, după miezul nopții, acesta a fost surprins în timp ce fura un laptop în valoare de 18.000 de lei dintr-un easybox.

Flagrant în Dorohoi - tânăr prins după ce a furat un laptop
de Daniela Năsui    |    13 Mar 2025   •   15:22

Investigațiile au arătat că tânărul ar fi plasat comenzi în valoare de peste 50.000 de lei, incluzând laptopuri și telefoane mobile. Acesta acționa pe timpul nopții și își acoperea fața pentru a evita identificarea. În momentul flagrantului, tânărul a încercat să fugă, dar a fost prins după o urmărire, iar polițiștii au fost nevoiți să tragă focuri de armă în plan vertical.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În apropierea locului faptei, au fost identificate și alte două persoane care au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Tânărul se află în custodia poliției, iar cercetările continuă.

Iulius Mall

x close