Antena 3 Suceava Actualitate IMM-urile, împotriva legalizării hotărârilor AGA

IMM-urile, împotriva legalizării hotărârilor AGA

IMM România critică o propunere legislativă aflată în dezbatere la Senat, care ar impune ca toate hotărârile adunărilor generale ale societăților comerciale să fie legalizate de notar sau atestate de avocat. Reprezentanții IMM România spun că modificările ar aduce costuri suplimentare și birocrație inutilă pentru firmele mici și mijlocii.

de Daniela Năsui    |    29 Oct 2025   •   10:52

Potrivit organizației, legea ar afecta mai ales microîntreprinderile cu asociat unic, care ar fi obligate să plătească suplimentar pentru fiecare hotărâre internă, chiar dacă au deja consilieri juridici angajați.

IMM România consideră că propunerea creează paralelisme legislative și elimină atribuțiile consilierilor juridici din companii, fără a aduce beneficii concrete în privința legalității actelor.

Proiectul de lege vizează modificarea Legii societăților, a Legii avocaților și a ordonanței privind asociațiile și fundațiile.

Iulius Mall

x close