În urma incendiului, au fost distruse acoperișul casei de locuit pe aproximativ 70 de metri pătrați, acoperișul bucătăriei de vară, corp comun cu baia, pe 30 mp, depozitul de furaje și adăpostul de animale, pe 50 mp. De asemenea, au ars circa 9 tone de fân și 15 metri cubi de lemn de foc, iar fațada casei, elementele de tâmplărie, aparatele electrocasnice, mobilierul și materialele textile au fost deteriorate.
Potrivit primelor cercetări, incendiul a fost provocat cel mai probabil de efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ 3 ore, iar pompierii au reușit să salveze restul casei și al anexelor, o locuință învecinată și un autoturism aflat în apropierea focarului.





