O locuință din Dumbrăveni a fost cuprinsă de flăcări joi seara. Până la sosirea echipajelor de pompieri, localnicii s-au mobilizat pentru a ajuta la stingerea flăcărilor care au cuprins întreaga casă.
Până la sosirea echipajelor de pompieri ale ISU Suceava, pompierii voluntari ai SVSU din Dumbrăveni, alături de localnici au ajutat pentru stingerea incendiului. La sosirea pompierilor, flăcările erau destul de violente și cuprinsese acoperișul casei. Pentru misiunea de stingere au intervenit lucrătorii SVSU din Dumbrăveni, Salcea, Verești și Fântânele, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată. Pompierii SMURD au acordat promul ajutor proprietarului locuinței, în vârstă de 76 de ani, după ce acesta a suferit un atac de panică.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Potrivit proprietarului, cauza incendiului ar fi o improvizație la sistemul electric al casei. Din fericire, nu există victime omenești, iar pompierii efectuează acum cercetări pentru a afla cauza exactă a incendiului.