Antena 3 Suceava Actualitate Intervenție de urgență în caz de AVC, finalizată în mai puțin de 30 de minute

Intervenție de urgență în caz de AVC, finalizată în mai puțin de 30 de minute

Un tânăr de 35 de ani din Suceava a fost salvat luni de echipa multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, după ce a suferit un accident vascular cerebral chiar înainte să-și ducă copilul la școală. Medicii au reușit revascularizarea completă a creierului printr-o procedură de trombaspirație realizată în mai puțin de 30 de minute, într-o intervenție comparabilă cu cele din marile centre medicale europene.

Intervenție de urgență în caz de AVC, finalizată în mai puțin de 30 de minute
de Redacție Antena 3 Suceava    |    03 Noi 2025   •   14:26

La doar 35 de ani, un bărbat din Suceava a ajuns luni în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, după ce a suferit un accident vascular cerebral chiar înainte să își ducă copilul la școală. O echipă multidisciplinară de medici a reușit să-i salveze viața, printr-o intervenție complexă care a redeschis fluxul sanguin în creier în mai puțin de o jumătate de oră.

Pacientul a fost supus unei proceduri de trombaspirație, adică extragerea cheagurilor de sânge care blocau arterele din emisfera cerebrală dreaptă. Cu tot cu anestezie, întreaga intervenție a durat sub 30 de minute – un timp remarcabil, care poate face diferența între viață și dizabilitate permanentă.

Dr. Cătălin Lulciuc, medicul radiolog intervenționist care a coordonat procedura, explică lucid dar cu o undă de speranță:

„Următoarele 24 de ore sunt critice pentru evoluția neurologică. Cu toate acestea, s-a obținut maximul de tratament posibil, conform standardelor mondiale, identic cu ceea ce se face în centrele de excelență din Europa și Statele Unite.”

Pacientul este acum stabil, internat la Secția de Neurologie, unde urmează o etapă atent monitorizată de recuperare.

Echipa medicală care a făcut posibil acest rezultat a reunit specialiști din mai multe domenii: dr. Constantin Curcă (UPU), dr. Florin Franciuc (Neurologie), dr. Cristina Tiron (ATI), dr. Cătălin Lulciuc și dr. Filip Grămadă (Radiologie intervențională), sprijiniți de asistenții secțiilor implicate. Coordonarea lor rapidă și precizia intervenției au transformat un caz grav într-o șansă reală de revenire la normalitate.

Faptul că pacientul are doar 35 de ani a ridicat semne de întrebare chiar și pentru medici. Singurul factor de risc identificat până acum este fumatul.

Iulius Mall

x close