Sesizarea oamenilor a ajuns în redacție pe 17 noiembrie, iar echipa Antena 3 Suceava a mers imediat la fața locului. Localnicii erau convinși că problemele la fântâna care le asigură apa de zi cu zi ar putea avea legătură cu exploatările din apropiere. Investigația noastră a ajuns rapid în atenția autorităților, care au început verificările chiar a doua zi.
Reprezentanți ai Apelor Române, Gărzii de Mediu și Direcției de Mediu au verificat zona și au confirmat că la momentul controlului fântâna avea apă, după intervenția Primăriei Vama. Acviferul este activ, iar scăderea nivelului freatic a fost temporară.
Controalele desfășurate între 17 și 19 noiembrie au vizat perimetrele Molid 1 și Molid 2. În primul, exploatat de Calcarul SA, inspectorii au descoperit excavări sub cota talvegului. Amenda: 75.000 de lei și propunerea retragerii autorizației de gospodărire a apelor. În Molid 2, Casa Design SRL a primit 35.000 de lei pentru un canal realizat în albia Moldovei.
Apele Române spun însă că lipsa apei din fântână nu a fost cauzată de exploatări. Activitatea era oprită cu săptămâni înainte, iar datele hidrogeologice arată o scădere generală a nivelului subteran în tot bazinul Siret, din cauza secetei.





