
La licitație s-au înscris trei firme, iar compania Rovalstone din Suceava a fost declarată câștigătoare.
Dumitru Gulei- primar comuna Ipotești: „Sperăm ca această contestație să fie soluționată cât mai repede, astfel încât să putem semna contractul pentru începerea lucrărilor.”
Noua școală va fi ridicată pe strada Decebal, pe imașul satului vechi, și va avea o suprafață de aproape 2.500 de metri pătrați, cu regim de înălțime parter plus două etaje. Proiectul a obținut cel mai mare punctaj din județ – 97 de puncte din 100 posibile. Clădirea va include 30 de săli, dintre care 18 clase, plus laboratoare, cancelarie, secretariat și cabinet medical. Fiecare nivel va avea grupuri sanitare moderne, iar în exterior vor fi amenajate spații de recreere și activități extrașcolare.
Dumitru Gulei: „Este o investiție extrem de importantă pentru comuna noastră, pentru că astfel vom rezolva problema spațiilor pentru învățământ.”
Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 august 2025, iar autoritățile promit o unitate de învățământ modernă, prietenoasă cu mediul și cu viitoarele generații de elevi.