Dragobetele este perceput ca simbolul iubirii tinere și al bucuriei de a trăi. În tradiția populară, el este asemănat cu Eros și Cupidon, dar cu trăsături și povești proprii, complet autohtone. Se spune că Dragobete a fost fiul Babei Dochia, un tânăr voinic, chipeș și plin de farmec, care aducea veselie și aprindea focul iubirii în inimile celor pe care îi întâlnea. La naștere, patru ursitoare i-au oferit daruri simbolice: primăvara i-a dăruit iubirea, vara dulceața și căldura sentimentelor, toamna fluierul pentru cântec și bucurie, iar iarna un veșmânt alb, imaculat, cu un brâu roșu, simbol al pasiunii și purității. Cu aceste daruri, Dragobetele a devenit reprezentantul iubirii, al seducției și al bunei dispoziții. Ajuns tânăr, Dragobete a urcat în munți, unde a învățat tainele plantelor și ale păsărilor. Astfel, în tradiția populară, el a devenit stăpânul păsărilor și protector al naturii. La sfârșitul destinului său pământesc, Baba Dochia l-a transformat într-o plantă numită Năvalnic, care răsare primăvara și este folosită atât în descântece de dragoste, cât și pentru vindecarea rănilor, de unde și denumirea sărbătorii. În prezent, Dragobetele rămâne mai mult decât o zi de sărbătoare: este un prilej de a redescoperi frumusețea iubirii simple, curate și sincere, dar și legătura profundă dintre oameni.
În această zi, inimile se deschid și sufletele se întâlnesc, în ritmul tradiției românești.
