Antena 3 Suceava Actualitate Liturghie arhierească și instalare de paroh la Gura Humorului

Liturghie arhierească și instalare de paroh la Gura Humorului

Credincioșii Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului au trăit o zi de sărbătoare duhovnicească în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

de Daniela Năsui    |    16 Feb 2026   •   16:13

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a subliniat că mila lui Dumnezeu este fără margini, însă cere un răspuns responsabil din partea omului:

La finalul slujbei a avut loc instalarea noului paroh, părintele Adrian Popa, care a primit Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, semn al responsabilității pastorale. „Mă rog să slujesc cu smerenie și cu dragoste această comunitate”, a mărturisit noul păstor.

Emoționant a fost și cuvântul părintelui Mircea Nuțu, care a slujit aici timp de aproape 36 de ani: „Să nu credeți că plec! Rămânem uniți în jurul Sfântului Altar.”

Catedrala, sfințită în anul 2011 de Preafericitul Părinte Daniel, rămâne un reper de credință pentru întreaga comunitate, care pășește spre Postul Mare cu un nou început și cu nădejde.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

x close