Atmosfera de sărbătoare a fost completată de aprinderea iluminatului festiv și inaugurarea bradului de Crăciun din fața teatrului, moment care a smuls zâmbete și aplauze de la zecile de copii și părinți prezenți. Printre cei care au dat startul bucuriei s-au aflat primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, viceprimarul Dan Ioan Cușnir și managerul teatrului, actorul Adrian Păduraru.
Festivalul continuă până pe 14 decembrie și se desfășoară în opt orașe din județ, de la Suceava la Vatra Dornei, în spații convenționale și neconvenționale. Participă teatre din România și Republica Moldova, iar programul include spectacole, ateliere, evenimente în aer liber și, sâmbătă, un concert susținut de Andreea Bălan, pe esplanada Casei de Cultură. Biletele pentru spectacolele de la Teatrul „Matei Vișniec” costă 20 de lei și pot fi cumpărate de la casierie sau online. Toate evenimentele din aer liber și din spațiile alternative au intrare liberă. „Cetatea Copiilor” s-a deschis oficial, iar timp de patru zile Bucovina devine o scenă uriașă, plină de povești, magie și teatru pentru întreaga familie.





