Antena 3 Suceava Actualitate Maraton umanitar „Cântecul care vindecă durerea”

Maraton umanitar „Cântecul care vindecă durerea”

Suceava s-a unit prin muzică pentru a aduce alinare celor loviți de furia apelor. Sute de artiști, autorități locale și oameni cu suflet mare au participat la Maratonul umanitar „Cântecul care vindecă durerea”, organizat pentru victimele inundațiilor din Broșteni, Stulpicani și Ostra.

de Lăcrimioara Flutur    |    01 Sep 2025   •   16:05

Muzica a adus speranță pentru oamenii greu încercați din Broșteni, Stulpicani și Ostra. Peste 100 de artiști din toată țara au cântat, vineri seară, la maratonul umanitar Cântecul care vindecă durerea.

Spectacolul a fost gândit ca un strigăt colectiv de ajutor, pentru comunitățile afectate de inundațiile devastatoare din luna iulie.

Inițiativa a aparținut Laurei Olteanu, care a reușit să adune artiști și voluntari într-un gest comun de solidaritate.

Primarii localităților lovite de ape au vorbit cu emoție despre cât de greu le este comunităților lor și cât de important e sprijinul venit din toată țara.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost printre cei care s-au implicat încă din primele zile după inundații și spune că acest concert este o adevărată lecție de solidaritate.

Chiar dacă drumul spre normalitate e lung, maratonul umanitar de la Suceava a arătat că atunci când e greu, oamenii știu să fie aproape unii de alții.

A fost o seară a solidarității, în care muzica a adus nu doar alinare, ci și speranța unui nou început.

Iulius Mall

x close