Antena 3 Suceava Actualitate Marfă de contrabandă în valoare de 300.000 de euro, confiscată

Marfă de contrabandă în valoare de 300.000 de euro, confiscată

Captură impresionantă a polițiștilor suceveni după o serie de razii de amploare. Mărfuri contrafăcute și bunuri de contrabandă în valoare de 1,5 milioane de lei au fost ridicate în urma unor descinderi la Siret, Dumbrăveni și Vatra Dornei.

Marfă de contrabandă în valoare de 300.000 de euro, confiscată
de Redacție Antena 3 Suceava    |    09 Apr 2026   •   13:16

Polițiștii au început ofensiva la Siret, unde au descins într-o hală cu șapte încăperi. În interiorul boxelor închiriate de un cetățean ucrainean, anchetatorii au descoperit un adevărat depozit clandestin. Aceștia au ridicat piese auto evaluate la 80.000 de euro, sute de haine de firmă suspecte a fi false și zeci de cartușe de țigări fără timbru fiscal. Toate bunurile au fost puse sub sigiliu.

Controalele au continuat la un magazin din Dumbrăveni. Acolo, polițiștii au găsit la vânzare sute de articole vestimentare care purtau etichetele unor mărci de lux precum Prada, Versace sau Gucci. Administratorul nu a putut prezenta certificate de originalitate și a recunoscut că a cumpărat marfa de la diverși furnizori din țară cu sume modice. Produsele, evaluate la peste 100.000 de lei, au fost confiscate.

O altă captură importantă a avut loc în trafic. Un autoturism condus tot de un cetățean ucrainean a fost oprit și verificat amănunțit. În interior, agenții au găsit aproape 300 de parfumuri de lux și sute de accesorii vestimentare. Valoarea totală a mărfii din mașină depășește o jumătate de milion de lei.

Seria verificărilor s-a încheiat la Vatra Dornei, unde un alt comerciant vindea haine sport aduse din complexul Dragonul Roșu. Pe lângă marfa confiscată, polițiștii au aplicat amenzi de 70.000 de lei și au deschis mai multe dosare penale pentru punerea în circulație a unor produse contrafăcute.

Subiecte în articol: IPJ Suceava contrabandă

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Iulius Mall

x close