Antena 3 Suceava Actualitate Măsuri ferme împotriva consumului de droguri în școli

Măsuri ferme împotriva consumului de droguri în școli

Într-o acțiune coordonată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii DIICOT au dispus reținerea a 29 de inculpați, ulterior 28 fiind arestate preventiv, cu vârste cuprinse între 16 și 51 de ani, implicați în rețele de trafic de droguri de risc și de mare risc, dar și de substanțe psihoactive. Aceștia sunt acuzați de procurarea, deținerea și comercializarea drogurilor, inclusiv în proximitatea unităților de învățământ, fiind suspectați că ar fi alimentat consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor și minorilor din județele Iași și Vaslui.

Măsuri ferme împotriva consumului de droguri în școli
de Daniela Năsui    |    20 Noi 2024   •   10:48

În urma perchezițiilor efectuate pe 18 și 19 noiembrie, au fost descoperite cantități considerabile de droguri, inclusiv ecstasy, canabis și MDMA, precum și alte substanțe psihoactive. Autoritățile au ridicat și obiecte de mare precizie utilizate în trafic, inclusiv cântare și grindere, și au confiscat sume de bani în valoare de aproximativ 120.000 lei și valută străină.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La finalul acțiunii, instanțele din Iași și Vaslui au dispus arestarea preventivă a 28 de persoane și măsura controlului judiciar față de o altă persoană. Această acțiune reprezintă un pas important în combaterea traficului de droguri și a consumului în rândul elevilor, susțin autoritățile, care atrag atenția asupra pericolelor acestui fenomen și necesității unei colaborări strânse între instituții, părinți și profesori pentru prevenirea acestuia. pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

x close