
„Spunea mereu că nu mai poate, că nu mai suportă foamea și frigul. Era trist, retras… dar nimeni nu l-a ascultat cu adevărat”, a povestit, cu lacrimi în ochi, un alt rezident al azilului.
Bărbatul a fost descoperit de angajați, care au alertat imediat autoritățile. Polițiștii ajunși la fața locului au confirmat tragedia.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: „Acesta se afla în una dintre camerele azilului, având o funie în jurul gâtului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Totodată, a fost dispusă efectuarea autopsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.”
Autoritățile au declanșat controale amănunțite. Atât Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), cât și Direcția de Sănătate Publică Botoșani au trimis comisii pentru a verifica dacă centrul respecta normele de funcționare și dacă beneficiarii erau îngrijiți corespunzător. Deocamdată, ancheta este în desfășurare. Polițiștii încearcă să afle dacă personalul centrului ar fi putut preveni această tragedie. În urma acestei morți cutremurătoare, comunitatea locală cere răspunsuri.
Oameni din sat spun că bătrânii din azil ar fi „uitați de lume”, trăind în condiții grele și cu resurse puține. O viață stinsă în tăcere, o dramă care ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt tratați bătrânii din centrele sociale din România.