Antena 3 Suceava Actualitate Moldova sub zăpadă: ninsori și vânt puternic în următoarele zile

Moldova sub zăpadă: ninsori și vânt puternic în următoarele zile

Moldova se pregătește pentru un weekend de iarnă. ANM anunță ninsori, polei și vânt viscolit, iar vremea se va răci semnificativ. De vineri noapte, până pe 18 februarie, regiunea va fi sub avertizări de vreme severă.

Moldova sub zăpadă: ninsori și vânt puternic în următoarele zile
de Lăcrimioara Flutur    |    14 Feb 2025   •   14:14

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă între 14 și 18 februarie, anunțând precipitații mixte, ninsori și intensificări ale vântului. Începând cu seara de 14 februarie și până în dimineața de 15 februarie, vor cădea ploi, lapoviță și ninsori în jumătatea de nord a țării, iar în sud vor fi doar precipitații izolate. În zonele de munte și Transilvania, se va depune un strat de zăpadă de 5-10 cm.

În 15 februarie, precipitațiile vor fi predominant ninsori, iar în sudul și estul țării, vor fi și ploi, care vor trece apoi în ninsoare. În perioada 15-17 februarie, va continua să ningă în sud, sud-est și centru, cu un strat de zăpadă de până la 15 cm.

Vântul va fi puternic, cu rafale de până la 50 km/h, iar vremea se va răci treptat. De asemenea, ANM a emis un COD GALBEN de ninsoare viscolită pentru Moldova, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei pe 15 februarie, între 05:00 și 18:00. Vântul va atinge 50-65 km/h și va reduce vizibilitatea sub 100 m.

 

Iulius Mall

x close