Antena 3 Suceava Actualitate Noi oportunități pentru studenți și familii

Noi oportunități pentru studenți și familii

De Ziua Internațională a Tineretului, Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat mai multe programe dedicate studenților.

Noi oportunități pentru studenți și familii
de Lăcrimioara Flutur    |    13 Aug 2024   •   15:16

Pe lângă programul Startup Nation 2024, care urmează să fie lansat în septembrie, aceasta a subliniat importanța a două programe mai puțin cunoscute, dar semnificative pentru studenți: Student Invest și Family Start.

 

 

 Student Invest oferă studenților posibilitatea de a accesa împrumuturi de până la 75.000 lei, cu o durată de rambursare de până la 10 ani. Statul acoperă 100% din dobândă și oferă garanție de stat pentru 80% din valoarea împrumutului.

Family Start se adresează familiilor și oferă un împrumut maxim de 150.000 lei, cu statul acoperind 75% din dobândă.

Rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, Mihai Dimian, a anunțat că se va oferi consiliere pentru studenții interesați de aceste credite, pentru a-i ajuta să-și continue studiile sau să-și întemeieze o familie cu sprijinul acestor programe susținute de stat.

 

Subiecte în articol: oportunități Studenti familii

x close