Antena 3 Suceava Actualitate Noua bază sportivă din Suceava, inaugurată în prezența oficialilor Federației Române de Fotbal

Noua bază sportivă din Suceava, inaugurată în prezența oficialilor Federației Române de Fotbal

Noua bază sportivă a municipiului Suceava a fost inaugurată vineri, în prezența unor oficialități importante, atât naționale, cât și județene. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, alături de directorul tehnic Mihai Stoichiță și secretarul general Gabriel Bodescu, s-au alăturat tinerilor fotbaliști, pe care i-au felicitat și încurajat. Reprezentanții administrației locale au transmis că această investiție este doar începutul modernizării infrastructurii sportive din oraș.

Noua bază sportivă din Suceava, inaugurată în prezența oficialilor Federației Române de Fotbal
de Andrei Munteanu    |    25 Apr 2025   •   15:37

Inaugurarea noii baze sportive din Suceava a reprezentat un moment de bucurie atât pentru cei mai tineri sportivi ai orașului, cât și pentru autoritățile locale și delegația Federației Române de Fotbal (FRF), prezentă la eveniment.

La festivitate a participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu, însoțit de o delegație oficială a federației.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Noua bază sportivă include un stadion cu o capacitate de 500 de locuri, dotat cu nocturnă și gazon artificial. Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că aceasta este doar începutul unei serii de investiții în infrastructura sportivă locală.

Potrivit președintelui FRF, baza sportivă de la Suceava este cea de-a 45-a de acest tip inaugurată la nivel național. Răzvan Burleanu a mai declarat că își dorește să revină la Suceava pentru a participa, pe viitor, și la inaugurarea unui stadion modern.

Iulius Mall

x close