Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că noul tren a fost achiziționat împreună cu alte 36 de trenuri, în baza unui contract cu o valoare de 1,7 miliarde de lei, finanțat prin Programul Transport 2021 - 2027.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Potrivit acestuia, până în 2026, urmează să ajungă în România, gradual, și celelalte trenuri care vor deservi mai multe rute:
- București-Suceava
- București-Iași, via Pașcani
- București-Constanța
- București-Timișoara via Brașov, Arad
- București-Craiova
- București-Arad, via Craiova, Orșova
- București-Petroșani-Deva
- București-Cluj-Napoca
- București-Brașov
- Brașov-Cluj-Napoca, via Deda
- Cluj-Napoca-Timișoara, via Deva, Arad
- București-Galați
- Cluj-Napoca- Iași.
Grindeanu a mai spus că trenul pus marți este și primul tren electric achiziționat de MTI în ultimii 35 de ani.
Ultimele trenurile cumpărate sunt cele cunoscute sub denumirea “Săgeata Albastră”, achiziționate în anii 2002-2003, și care sunt propulsate cu motoare diesel. În prezent, sunt în derulare alte 4 contracte pentru achiziționarea a încă 82 trenuri noi, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Fondul pentru Modernizare. Astfel, toate cele 5 contracte prevăd inclusiv achiziționarea suplimentară a încă 9 trenuri (prin act adițional). În plus, sunt în pregătire licitații pentru achiziționarea a încă 58 de trenuri electrice noi și 12 trenuri cu hidrogen.
În următorii 4 ani, România va beneficia practic de un total de 189 de trenuri electrice noi, la care se vor adăuga 39 locomotive noi, dar și 75 de locomotive și 139 vagoane modernizate.
a scris Grindeanu pe pagina sa de socializare.
El a mai spus că astfel vor fi acoperite rute de lung și de scurt parcurs pe tot teritoriul României, ceea ce va contribui la o dezvoltare mai eficientă a economiei României.