Expoziția propune o călătorie fascinantă în lumea miturilor, credințelor și ideilor despre viață și moarte, așa cum erau ele reflectate în Antichitate. Publicul poate admira vase cu figuri roșii, realizate atât în Atena, cât și în importante centre ale Italiei de astăzi. Formele elegante, finețea desenelor și echilibrul cromatic vorbesc despre măiestria extraordinară a meșterilor olari antici. Expoziția este o premieră pentru Suceava. Vernisajul a avut loc vineri, 23 ianuarie, în prezența unui public numeros. Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a subliniat faptul că este prima expoziție de acest tip organizată în oraș, reunind, pentru prima dată, vase cu figuri roșii din colecții valoroase ale muzeelor din România.
Proiectul a fost conceput de Cristina Popescu, curator al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, cu sprijinul mai multor instituții muzeale de prestigiu din țară. Curatorul a descris expoziția drept „o imagine a meșteșugului antic și a schimburilor culturale mediteraneene”, scenele pictate surprinzând mituri, ritualuri dionisiace, teatru și viața cotidiană.
Experiența vizitatorilor a fost completată de un moment artistic special: actori ai Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava au lecturat un fragment din comedia „Lysistrata” de Aristofan, într-o interpretare care a adus teatrul antic mai aproape de publicul contemporan. Actorii au fost răsplătiți cu aplauze îndelungi.
Prin această inițiativă, Muzeul Național al Bucovinei propune o experiență culturală interdisciplinară, în care arta spectacolului se îmbină cu patrimoniul muzeal, aducând trecutul în prezent prin mijloace artistice moderne. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Suceava.







