Antena 3 Suceava Actualitate O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier grav, la Poiana Teiului

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier grav, la Poiana Teiului

O femeie a trecut prin momente de panică, duminică dimineață, în localitatea Poiana Teiului, județul Neamț. Aceasta a pierdut controlul volanului în timp ce circula pe DN15B. În urma incidentului, autoturismul a suferit avarii grave, iar șoferița a fost transportată la spital după ce i s-a acordat primul ajutor.

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier grav, la Poiana Teiului
de Andrei Munteanu    |    15 Dec 2024   •   11:13

Mașina condusă de o femeie în vârstă de 50 de ani a ajuns în albia unui râu, la ieșirea din comuna Poiana Teiului spre Pipirig, duminică dimineață. Șoferița a pierdut controlul volanului, a ieșit în afara părții carosabile și a plonjat cu mașina în râu, de la o înălțime de aproximativ 3 metri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, dotate cu o autospecială de stingere, un modul pentru descarcerare și prim ajutor. Pompierii au găsit femeia, care se afla la volanul autoturismului, conștientă. Aceasta a reușit să iasă singură din mașină, iar ulterior a fost extrasă din albia râului și transportată la ambulanța SMURD prezentă la fața locului.

După acordarea primului ajutor, femeia a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Iulius Mall

x close