
Tragedia s-a petrecut într-un apartament de pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Suceava.
Femeia povestește că a venit la fratele ei pentru că nu mai vorbise cu el de trei zile și nu-i răspundea la telefon. Când a ajuns la ușă, a observat că cheia era în broască, însă ușa era blocată. A cerut ajutorul echipajelor de intervenție printr-un apel la 112. La fața locului au ajuns pompierii, care au forțat ușa și au descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului.



Potrivit informațiilor obținute de reporterii Antena 3 Suceava, bărbatul decedat a fost profesor la Colegiul Tehnic ,,Petru Mușat" din Suceava, iar acum era ieșit la pensie. El avea 57 de ani. Polițiștii criminaliști au ajuns și ei la fața locului, iar medicii legiști urmează să stabilească, în urma necropsiei, cauza exactă a decesului.