
Așteptarea a luat sfârșit, iar sucevenii și comunitatea din regiune se pot relaxa într-o oază de verdeață destinată evenimentelor în aer liber și activităților diverse. Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon pentru trafic intens și multiple facilități pentru public de toate vârstele. Amenajarea peisagistică este realizată după un concept al unei echipe de specialiști din Italia și România, fiind creată astfel încât oamenii să poată desfășura activități de loisir, dar și pentru părinții însoțiți de copii, care vor să îi aducă pe cei mici la evenimente educative dedicate lor. Vara aduce evenimente pentru toată familia în parcul Iulius. De la concerte, proiecții de film, târguri și până la festivaluri culinare, parcul devine locul ideal pentru cei care îmbină natura cu viața urbană.